Ticăloșii și vânzătorii de țară. O istorie nuanțată a amantlâcului politic în România

Cum era cam greu să speculezi politic criza din PSD – oricum o dădeai nu ieșea bine să fii ori cu Dragnea, ori cu Grindeanu – negocierile cu UDMR au picat la țanc pentru politicienii care s-au năpustit pe firimiturile electorale, transformând totul într-un delir patriotard, cu largul ajutor al presei și formatorilor de opinie care au decretat că țara a fost vândută, cu sufletul său cu tot.

Un spectacol halucinant pe care îl mai concurează doar bancul cu Ion care vrea să-l descăpățâneze cu securea pe vecinul Janos, pe motiv că l-a omorât pe Mihai Viteazul. „Păi asta s-a întâmplat acum 400 de ani”, s-a apărat buimac ungurul. „Dar eu acum am aflat”, a dat-o românul-verde.

La negocierile PSD-UDMR nu s-a pus la cale nicio vânzare de țară, din câte am aflat până acum. Uniunea lui Kelemen Hunor a încercat să profite abil de o oportunitate nesperată. Tot ceea ce a cerut în aceste zile, fără excepție, era scris negru pe alb în protocoalele pe care UDMR le-a semnat de-a lungul timpului cu toate partidele, dar care nu s-au formalizat niciodată. Dacă ar fi să amintim, statutul minorităților naționale zace în parlament, fără nicio soluție, din 2005.

Cererile Uniunii nu sunt ilegitime. Aproape tot ce a pus pe masa negocierilor este cuprins în instrumente juridice internaționale intrate în vigoare în România, unele de mai bine de 20 de ani. Este vorba de Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România prin legea 33/1995, și de Carta europeană a limbilor regionalesau minoritare, ratificată prin legea 282/ 2007. Legi votate în Parlament.

Mulți au zis că ceea ce a făcut UDMR este imoral, jucând la șantaj. Cât de moral este însă faptul că o prevedere din Legea educației, adoptată în 2011, care prevedea constituirea unei secții/linii de predare în limba maghiară a UMF Târgu Mureș, nu este aplicată nici astăzi, deoarece un judecător, care trebuie să asigure aplicare a legii a decis ca aceasta să fie încălcată. (aici toate detaliile).

De asemenea, problema celebrelor steaguri secuiești rămâne în aer și înfierbântă periodic mințile politicienilor de la București, chiar dacă, în urmă cu trei ani, o instanță din România a decis că acestea sunt perfect legale. (aici toate detaliile).

Tot la capitolul șicane, dar de această dată soldate cu un succes pentru Uniune, un exemplu mai recent. Pe 10 mai 2017, după contestația PNL, USR și PMP, Curtea Constituționalăa decis căeste constituționalproiectul de lege al UDMR, care vizează extinderea drepturilor de folosire a limbii materne în instituțiile medicale și în cele care prestează servicii sociale, legea fiind promulgată nouă zile mai târziu. (detalii despre lege aici)

Dar în aceste ultimele două zile, ce a ridicat tensiunea în dezbaterea publică a fost proiectul de lege prin care ziua de 15 martie să fie ziua comunității maghiare, pe modelul zilei minorității tătare sau rome. De unde?! Trădare, vânzare de țară, s-au îngălbenit toate ecranele televizoarelor în breaking news. Dintre reacțiile isteroide din spațiul public m-aș referi, în special, la cea a fostului președinte Traian Băsescu. „Dragnea și Tăriceanu vând și istoria țării pentru voturile UDMR la moțiunea de cenzură”, a tunat el, într-o postare pe Facebook, înjurând „ticăloșii” care „ se fac a uita că, la 15 martie 1848, Dieta de la Pesta vota, printre altele, alipirea Transilvaniei la Ungaria”, iar „zeci de mii de români din Transilvania au fost uciși de armatele conților maghiari, sate întregi au fost rase de pe fața pământului, sute de mii de români au plecat în pribegie”.

Fostul președinte încheie cu un PS apoteotic: „pe maghiarii din România nu-i oprește nimeni ca pe 15 martie să sărbătorească la Budapesta”.

Același Traian Băsescu, probabil cel mai iubit politician român din secuime, pentru care maghiarii au mers la vot și la cele două referendumuri de demitere, și în cele două tururi decisive ale prezidențialelor. Același Traian Băsescu care în 15 martie 2010 transmitea un mesaj „dragilor concetățeni maghiari” în care compara ziua de 15 martie cu Ziua Națională a României.

Iată un fragment relevant, lăsat mărturie pe site-ul Administrației Prezidențiale(integral aici):

„Ziua de 15 martie este comemorată ca ziua de sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni, așa cum Ziua Națională a României este un moment emoționant pentru fiecare român, indiferent pe ce meridian al globului s-ar afla. Evenimentele evocate reprezintă atât revoluția pașoptistă din Ungaria, parte integrantă a valului revoluționar care a cuprins Europa în anii 1848-1849, cât chiar mai mult decât atât, și anume aspirațiile maghiarilor, ale românilor și celorlalte națiuni europene, legate de valorile modernizării și emancipării naționale. Scopurile urmărite au fost desființarea iobăgiei, libertatea presei, abolirea cenzurii, suportarea în mod egal de către toți cetățenii a îndatoririlor publice. Deși revoluția a fost înăbușită în toată Europa, idealurile revoluției au ieșit victorioase în timp, voința populară neputând fi înfrântă nici măcar prin puterea armelor. Revoluția, începută pe 15 martie 1848, a întrunit un larg consens în societatea vremii și a fost susținută de cele mai luminate personalități ale epocii, uneori chiar cu prețul vieții, cum a făcut-o poetul PetÅ‘fi Sándor. Și astăzi, ideea de modernizare a statului rămâne dorința majorității cetățenilor, așa cum reiese și din rezultatul referendumului din noiembrie 2009, iar voința poporului, așa cum ne demonstrează exemplul revoluției pașoptiste este de neînfrânt”.

Nu mai reamintesc episodul din 2011, când Traian Băsescu negocia reorganizarea teritorială a României, oferind UDMR două regiuni de dezvoltare: Harghita și Covasna.

Sinistru spectacol.

PS. Este adevărat că, de-a lungul timpului, UDMR a insistat și cu proiectul autonomiei. Dacă acesta a fost pus în discuție acum, era evident o cerere de neacceptat chiar și pentru Liviu Dragnea, oricât de disperat ar fi. În acest ceas de noapte când scriu și președintele Klaus Iohannis a transmis PSD un avertisment pe această temă. (toate detaliile aici)